Ma arde. Sufletul meu e un ring nesfarsit de foc, de pasiune. Ard de dorinta pentru implinire, pentru relizare. De fiecare data cand ma uit la soare il vad ca printr-o membrana stravezie, e el, dar totusi nu il pot recunoaste. Gheata a izbit din nou, Titanicul din sufletul meu a iesit in larg, doar pentru a se mai scufunda o data. De ce? De ce? Intrebarea aceasta ma framanta zilnic, il vad acolo, dar totusi nu il pot atinge. O ultima incercare, o ultima dorinta incurabila si totul s-a sfarsit, rasuflarea mea a pierit adata cu ultima licarire din ochii acei negrii. O apasare imensa imi izbeste pieptul, stiu ca nu se mai poate implini ceea ce a fost odata: it was just a fairytale, o naluca a imaginatiei mele prea pline de dorinta. Toti ne dorim ceva in viata. A dori inseamna a fi umani, sta la baza exitentei noatre de fiinte perfectibile. Ne dorim cu cea mai mare ardoare ceva. Da, si eu am ceva-ul meu, nerealizabilul meu, dar este doar un vis care ramane prins printre pulbere de cale lactee, exact in loocul de unde s-a nascut. Stau desprinsa de realitate uitandu-ma la luna ce se profileaza adanc pe albatrul intunecat al cerului nocturn. Ii observ toate trasaturile: funte lata, ochi posnasi si blanzi plini de acea pasiune molipsitoare pentru viata, fata arcuita parca de o mana divina. Este cel mai intangibil lucru pe care l-am vazut vreodata, nu voi reusi sa il gastig , voi ramane doar un suflet ratacit. Asta sunt eu: osciland intre tristete si exaz, intre agonie in delir, dar mereu voi fi asa, aceeasi fata simpla, dar cu idealuri marete ce ard spre a fi implinite, Ce sa fac? Totul e un joc, viata-i actorie, eu insa voi dansa mereu pe o nesfarsita gheata de foc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu