marți, 5 aprilie 2011

Eu si nasturii excursionisti



Intr-o zi desprinsi de haina mama ce-i pazea cu grija, nasturii poznasi au decis sa faca o excursie prin camera Andreei, fara a baga de seamna pericolele ce-i pazeau la fiecare pas. Sar unul cate unul din ata zboara pana pe podea pe nasa lor batista, si in sfarsit visul de a cutreiera lumea este pe care de a se realiza. In ochii micilor fapturi camera pare uriasa: munti de cuburi si carti, fantana intr-un pahar de apa, si poate cel mai ciudat lucru cu putinta cutia uriasa care scote zgomote, pare ca acolo ar fi prinsi copii neascultatori pentru vesnicie, cerculetele se sperie putin dar decid ca trebuie sa aiba o poveste grozava depre aventura lor de povestit celorlalti nasturi. Deodata un zgomot se aude: este masinaria uriasa cu blana pe care omamenii tot o alinta, durumetii nostri se ascund sub pestera de lemn. Se aude usa scartaind, frica le patrunde in plastic, mai au un pic si vor pogni de spaima, in spatele teribilului zgomot se afla masina de curatat consusa chiar de Andreea si vai1 se indreapta chiar spre ei. Nasturii excursionisti incep sa tipe, dar degeaba fata este prea mare pnetru a le auzi suavele lor glasuri. Intr-o fractiune de secunda nastureii ar fi inghititi miseleste, daca nu as fi aparut eu: i-am luat repede evitand cu tenacitate maleficul instrument si cat ai clipi nasturii erau in siguranta in buzunarul mamei lor care ii cearta grozav: cu ochii inca patrunsi de spaima se intorc spre mine si cu un glas sfios imi spun: multumin pasare Coco!!!

Sufletul meu, o duminica a naturii

Dimineata era limpede si lina, prevestindu-ne o zi minunata, nici un nor nu plutea pe albastrul cerului deschis si limpede precum ochiul unei fecioare. Snopuri de lumina raspandind viata, se inalta falnic facand sa para totul de un verde smarald, iar valurile de lumina trandafirii imi patrundeau in suflet topindu-mi raceala imimii. Aici in imparatia imbalsamata a florilor, singurul glas al acestor locuri este este aerul invapaiat. Parese ca aici natura a intiparit o dulce si primavaratica sarutare pe grebenii muntilor si ca din acea sarutare de nesfarsit amor , au rrasarit, ca prin farmec, milioane de flori stralucitoare, ce acopar intinderile ondulate si dulci; ca sub ea s-a nascut acea lina si racorasa adiere, ce vesnic suspina in acelasi loc, si ca palcurile de mestecani, cu ramuri despletite si cu trunchiuri de argint, nu sunt semanate pentru a chema pe drumetul obosit sa guste, pe un asternut de flori, o clipa de visuri si de negraita fericire.



Toata aceasta chemare a bucuriei se inalta intr-un solemn duet: creion pe cer si viata pe pamnat.



Sageti imbibate de mireasma fericirii imi strapung sufletul, acesta lasandu-se prizonier al freamatului brazilor ce se conturau fantastic pe albastrul adanc al cerului. Invins se lasa purtat pe valuri de verdeata, note divine calauzindu-i aceasta calatorie. Prin pielea-i fantomatica simt si eu cum micile fire de iarba asemenea unor ace ii strapunzeau tegumentul dezmierdandu-i toate simturile, sedandu-l cu serul fericirii. Cu toata rezistenta opusa acum se afla in spitalul naturii, unde firea-i se contureaza perfect pe liniile universului. In sfarsit desprins de trupul efemer poate gusta adevarata implinire, simte cum se pliaza perfect pe sunetul muzicii invatand sa danseze pe vibratiile universului, retraieste din nou magia din Traditia Soarelui si Traditia Lnunii, este bine sa te simti din nou implinit, reintregit cu sufletul naturii mama. Inca o data paseste din agonie in extaz, din tristete in delir la sanul ei, fata cu ochii verzi ca frunzele, protectoarea sufletului meu, alinarea durerilor sale. Gravitatia dispare facand incet incet locul fluiditatii, sufletul meu doar pasind pe pulbere de cale lactee, ascunzandu-se printre micile puncte de lumina de pe candelabrul cerului.



Zambeste cerul in fata fericirii lor, livevile infloresc in cor, pamantul este un inceput de poveste,este atat de multa fericire si bunastare, incat gelozia intervine intre mine si acel tablou angelic.



Ma simt nedreptatita, el are partede toate acestea pe cand eu sunt blocata aici pe pamantl efemer, impovarat de prea multe griji si dureri trupesti. Il consider egoist, a plecat doar petru binele-i propriu, nemaigandindu-se la mine nici macar pentru o clipa.



Ignorand repercursiunile pe care le poate avea gestul meu il chem inapoi, il oblig sa lase sanul mamei natura, pentru a veni alaturi de mine, pentru a suferi din nou, din cauza evazivitatii unmane, indraznesc sa il rapescdin gradina edenului, precum Eva l-a ispitit pe Avram cu marul ispitit, pentru a fi izgoniti din imparatia cerulrilor, am comis din nou pacatul suprem.



El vine insa inapoi, fericit fara a ma judeca, fericit pentru ca a trait macar pentru o clipa, bucuria suprema si implinirea, alipirea cu Marele Creator, pentru ca a trait o duminica a naturii.

just me

Descriere> aviz amatorilor(Oana si Ligia): descrierea facuta nu se refera la un baiat anume ci la idealurile mele PERSONALIZATE in chipul figurii masculine perfecte :P

Ma arde. Sufletul meu e un ring nesfarsit de foc, de pasiune. Ard de dorinta pentru implinire, pentru relizare. De fiecare data cand ma uit la soare il vad ca printr-o membrana stravezie, e el, dar totusi nu il pot recunoaste. Gheata a izbit din nou, Titanicul din sufletul meu a iesit in larg, doar pentru a se mai scufunda o data. De ce? De ce? Intrebarea aceasta ma framanta zilnic, il vad acolo, dar totusi nu il pot atinge. O ultima incercare, o ultima dorinta incurabila si totul s-a sfarsit, rasuflarea mea a pierit adata cu ultima licarire din ochii acei negrii. O apasare imensa imi izbeste pieptul, stiu ca nu se mai poate implini ceea ce a fost odata: it was just a fairytale, o naluca a imaginatiei mele prea pline de dorinta. Toti ne dorim ceva in viata. A dori inseamna a fi umani, sta la baza exitentei noatre de fiinte perfectibile. Ne dorim cu cea mai mare ardoare ceva. Da, si eu am ceva-ul meu, nerealizabilul meu, dar este doar un vis care ramane prins printre pulbere de cale lactee, exact in loocul de unde s-a nascut. Stau desprinsa de realitate uitandu-ma la luna ce se profileaza adanc pe albatrul intunecat al cerului nocturn. Ii observ toate trasaturile: funte lata, ochi posnasi si blanzi plini de acea pasiune molipsitoare pentru viata, fata arcuita parca de o mana divina. Este cel mai intangibil lucru pe care l-am vazut vreodata, nu voi reusi sa il gastig , voi ramane doar un suflet ratacit. Asta sunt eu: osciland intre tristete si exaz, intre agonie in delir, dar mereu voi fi asa, aceeasi fata simpla, dar cu idealuri marete ce ard spre a fi implinite, Ce sa fac? Totul e un joc, viata-i actorie, eu insa voi dansa mereu pe o nesfarsita gheata de foc.