Dimineata era limpede si lina, prevestindu-ne o zi minunata, nici un nor nu plutea pe albastrul cerului deschis si limpede precum ochiul unei fecioare. Snopuri de lumina raspandind viata, se inalta falnic facand sa para totul de un verde smarald, iar valurile de lumina trandafirii imi patrundeau in suflet topindu-mi raceala imimii. Aici in imparatia imbalsamata a florilor, singurul glas al acestor locuri este este aerul invapaiat. Parese ca aici natura a intiparit o dulce si primavaratica sarutare pe grebenii muntilor si ca din acea sarutare de nesfarsit amor , au rrasarit, ca prin farmec, milioane de flori stralucitoare, ce acopar intinderile ondulate si dulci; ca sub ea s-a nascut acea lina si racorasa adiere, ce vesnic suspina in acelasi loc, si ca palcurile de mestecani, cu ramuri despletite si cu trunchiuri de argint, nu sunt semanate pentru a chema pe drumetul obosit sa guste, pe un asternut de flori, o clipa de visuri si de negraita fericire.
Toata aceasta chemare a bucuriei se inalta intr-un solemn duet: creion pe cer si viata pe pamnat.
Sageti imbibate de mireasma fericirii imi strapung sufletul, acesta lasandu-se prizonier al freamatului brazilor ce se conturau fantastic pe albastrul adanc al cerului. Invins se lasa purtat pe valuri de verdeata, note divine calauzindu-i aceasta calatorie. Prin pielea-i fantomatica simt si eu cum micile fire de iarba asemenea unor ace ii strapunzeau tegumentul dezmierdandu-i toate simturile, sedandu-l cu serul fericirii. Cu toata rezistenta opusa acum se afla in spitalul naturii, unde firea-i se contureaza perfect pe liniile universului. In sfarsit desprins de trupul efemer poate gusta adevarata implinire, simte cum se pliaza perfect pe sunetul muzicii invatand sa danseze pe vibratiile universului, retraieste din nou magia din Traditia Soarelui si Traditia Lnunii, este bine sa te simti din nou implinit, reintregit cu sufletul naturii mama. Inca o data paseste din agonie in extaz, din tristete in delir la sanul ei, fata cu ochii verzi ca frunzele, protectoarea sufletului meu, alinarea durerilor sale. Gravitatia dispare facand incet incet locul fluiditatii, sufletul meu doar pasind pe pulbere de cale lactee, ascunzandu-se printre micile puncte de lumina de pe candelabrul cerului.
Zambeste cerul in fata fericirii lor, livevile infloresc in cor, pamantul este un inceput de poveste,este atat de multa fericire si bunastare, incat gelozia intervine intre mine si acel tablou angelic.
Ma simt nedreptatita, el are partede toate acestea pe cand eu sunt blocata aici pe pamantl efemer, impovarat de prea multe griji si dureri trupesti. Il consider egoist, a plecat doar petru binele-i propriu, nemaigandindu-se la mine nici macar pentru o clipa.
Ignorand repercursiunile pe care le poate avea gestul meu il chem inapoi, il oblig sa lase sanul mamei natura, pentru a veni alaturi de mine, pentru a suferi din nou, din cauza evazivitatii unmane, indraznesc sa il rapescdin gradina edenului, precum Eva l-a ispitit pe Avram cu marul ispitit, pentru a fi izgoniti din imparatia cerulrilor, am comis din nou pacatul suprem.
El vine insa inapoi, fericit fara a ma judeca, fericit pentru ca a trait macar pentru o clipa, bucuria suprema si implinirea, alipirea cu Marele Creator, pentru ca a trait o duminica a naturii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu